Paludarium Project

2014-09-01

Acum un an am auzit pentru prima oară de cuvântul "paludariu". "Palus" (latină) înseamnă mlaștină, mocirlă. A doua parte vine de la "aquarium". Mi-a luat câteva luni bune până ce am găsit "recipientul" potrivit la prețul potrivit. Înainte să cumpăr acvariul, am încercat să găsesc pe cineva care știe și vrea să facă totul de la A la Z. Nu am găsit deoarece, se pare, este dificil să faci un dulap care încorporează acvariu și nu are probleme din cauza umezelii.

Majoritatea pozelor pe care le vedeți aici sunt făcute după ce am curățat sistemul (da, este un sistem, nu doar apă, animale și plante). Deci, vedeți partea frumoasă a lucrurilor. La câteva zile după curățare, apar pete pe sticlă din cauza diatomeelor (acolo unde locuiesc, apa de la robinet are duritate exagerat de mare).

Sistemul pare să fie gata dar de fapt trebuie să mai treacă luni întregi până ce ajunge la maturitate - încă sunt suprafețe pe care trebuie să ajungă plantele, iar aceastea cresc foarte încet.

Cei interesați mă pot contacta în vederea realizării de sisteme, însă e bine să știe că își vor asuma două lucruri: costuri mari în comparație cu acvariile obișnuite (undeva peste 600 lei cu vietăți cu tot + manopera) și timp investit în întreținerea paludariului (cam 1-2 ore pe săptămână, în FIECARE săptămână!). Paludariul se face pentru decorarea casei, nu doar ca să ținem ființe vii în ea.